Slăbit cu GLP-1: reacții adverse, contraindicații și cum îți susții corpul în timpul tratamentului

Tot mai mulți oameni aleg, împreună cu medicul lor, slăbitul cu GLP-1, adică injecțiile despre care se vorbește peste tot. Și tot mai des primim aceeași întrebare: „Ce pot lua ca să mă simt bine în perioada asta?”

Mai jos găsești, pe înțelesul tuturor, ce sunt aceste medicamente, ce reacții adverse pot apărea, când nu sunt recomandate și cum îți poți susține organismul cât timp mănânci mult mai puțin decât înainte.

Ce sunt medicamentele GLP-1

GLP-1 este un hormon pe care intestinul îl produce natural după masă. El îi spune creierului că ai mâncat destul, încetinește golirea stomacului și ajută la controlul glicemiei.

Medicamentele din această clasă imită acțiunea hormonului, dar efectul lor durează mult mai mult. Cele mai cunoscute substanțe sunt semaglutida și liraglutida. Tirzepatida acționează atât pe receptorii GLP-1, cât și pe cei GIP. Probabil le știi după numele comerciale: Ozempic, Wegovy, Saxenda sau Mounjaro. Unele sunt aprobate pentru diabetul de tip 2, altele special pentru controlul greutății.

Rezultatul: te saturi mai repede, ți-e foame mai rar și mănânci mai puțin. De aceea alimentația din această perioadă contează mai mult decât crezi, iar fiecare îmbucătură trebuie să „muncească” pentru tine.

Important: sunt medicamente eliberate doar pe bază de rețetă. Doza se crește treptat, iar tratamentul se începe și se ajustează doar sub supravegherea medicului.
Reacții adverse: ce e de așteptat și ce nu

Cele mai frecvente

Majoritatea efectelor adverse țin de sistemul digestiv. Apar mai ales în primele săptămâni și după fiecare creștere de doză, apoi de obicei se atenuează:

oboseală, dureri de cap, amețeală

greață, uneori vărsături

diaree sau, dimpotrivă, constipație

balonare, eructații, arsuri și reflux

dureri de burtă
În prospecte, multe dintre ele apar ca „foarte frecvente”, adică pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane.

Efecte mai puțin vizibile, dar importante

Pierderea masei musculare. Când slăbești repede, nu pierzi doar grăsime. O parte din kilograme poate veni din mușchi, mai ales dacă mănânci puține proteine și nu faci mișcare.

Deshidratarea. Bei mai puțin, pentru că scade și senzația de sete. În plus, vărsăturile sau diareea îți iau din lichide și minerale. Deshidratarea poate afecta rinichii.

Schimbări la nivelul pielii și al părului. După câteva luni de slăbire rapidă, unele persoane observă că părul cade mai mult și că pielea pare mai puțin fermă. Căderea părului este de cele mai multe ori temporară și depinde de ritmul în care slăbești și de ce ajunge în farfurie.

Vezica biliară. Slăbitul rapid crește riscul de calculi biliari.

Hipoglicemia. Apare mai ales la persoanele cu diabet care iau și insulină sau sulfoniluree.

Semne de alarmă: mergi imediat la medic dacă ai

  • durere puternică și persistentă în partea de sus a abdomenului, care poate iradia în spate (posibilă pancreatită)
  • durere în dreapta sus, febră, îngălbenirea pielii sau a ochilor
  • vărsături care nu se opresc, urinezi foarte puțin sau ai amețeli puternice
  • pierderea bruscă a vederii la un ochi (foarte rar, a fost raportată o afecțiune a nervului optic numită NAION)
  • umflarea feței, a buzelor sau a gâtului, ori greutate la respirație

Mai sunt două lucruri de știut. Dacă urmează o operație sau o procedură cu anestezie, inclusiv o endoscopie, spune-i medicului că faci tratament cu GLP-1, pentru că stomacul se golește mai lent. Iar dacă folosești anticoncepționale orale și faci tratament cu tirzepatidă, întreabă medicul despre o metodă suplimentară de protecție la începutul tratamentului și după creșterile de doză.


Contraindicații și situații care cer prudență


Decizia aparține întotdeauna medicului. Există însă situații în care aceste tratamente nu se folosesc sau se folosesc cu mare atenție:

  • alergie la substanța activă sau la oricare dintre componente
  • sarcina și alăptarea. Dacă îți dorești o sarcină, discută din timp cu medicul: la semaglutidă, tratamentul se oprește cu cel puțin două luni înainte.
  • istoric personal sau în familie de cancer medular tiroidian ori sindrom MEN 2
  • pancreatită în antecedente
  • boli digestive severe, cum ar fi gastropareza sau bolile inflamatorii intestinale severe
  • retinopatie diabetică, care necesită monitorizare atentă
  • boli severe de rinichi sau de ficat
  • diabet de tip 1 (aceste medicamente nu înlocuiesc insulina)
  • tulburări de alimentație, prezente sau în trecut
  • copii și adolescenți, doar la recomandarea medicului specialist

Încă ceva: aceste medicamente nu se cumpără de pe internet sau de pe rețelele sociale. Autoritățile europene au avertizat în repetate rânduri despre stilouri injectoare contrafăcute. Pe lângă riscul de a nu primi substanța corectă, lipsește și supravegherea medicală.

Cum îți susții corpul când slăbești cu GLP-1


Când mănânci pe jumătate față de înainte, calitatea mesei devine prioritatea.

Proteine la fiecare masă. Începe farfuria cu ele: ouă, iaurt grecesc, brânză, pește, carne slabă, leguminoase. Te ajută să îți păstrezi masa musculară.

Mișcare cu greutăți. Fă exerciții de forță de 2–3 ori pe săptămână, chiar și doar cu greutatea corpului. Sunt cel mai bun semnal pentru mușchi să rămână pe loc.

Apă, chiar dacă nu ți-e sete. În general 1,5–2 litri pe zi, dacă medicul nu ți-a recomandat altfel. Bea în înghițituri mici, între mese.

Mese mici și lente. Mănâncă încet și oprește-te la primul semn de sațietate. Evită mâncărurile grase, prăjite și foarte dulci, pentru că ele accentuează greața.

Fibre, treptat. Legumele, fructele și cerealele integrale ajută tranzitul. Introdu-le însă treptat, ca să nu accentuezi balonarea.

Nu te întinde imediat după masă.Așa reduci senzația de reflux.

Produse Viridian care te pot ajuta în această perioadă

Energie, mușchi și hidratare

Magneziu Bisglicinat Forte 200 mg. Oboseala este una dintre cele mai des întâlnite probleme în primele luni. Magneziul contribuie la reducerea oboselii și extenuării și la funcționarea normală a mușchilor. Forma de bisglicinat este în general bine tolerată digestiv, un detaliu care contează când stomacul e deja sensibil.

Electrolyte Fix – Electroliți Lichid. Când bei mai puține lichide, sau după zile cu vărsături ori diaree, pierzi și minerale, nu doar apă. Electrolyte Fix aduce sodiu, magneziu, potasiu și clorură în formă ionică, din apa minerală a Marelui Lac Sărat din Utah, fără zaharuri adăugate. Magneziul contribuie la echilibrul electrolitic, iar potasiul la funcționarea normală a mușchilor. Se diluează între o jumătate de linguriță (2,5 ml) și două lingurițe pe zi, într-un litru de apă, suc sau altă băutură rece.

Dacă ai probleme cu rinichii, insuficiență cardiacă sau tensiune mare și ți s-a recomandat să limitezi sarea, întreabă medicul înainte de a folosi electroliții. Iar dacă vărsăturile sau diareea nu trec, mergi la medic, pentru că electroliții nu înlocuiesc un consult.

Vitamine când porțiile scad

High Five Multivitamin. Când mănânci puțin, e greu să acoperi zilnic toate vitaminele și mineralele. High Five este multivitamina noastră de o capsulă pe zi, cu vitamine din complexul B, vitamina C, vitamina D și minerale precum seleniu, crom, fier și zinc. Acidul pantotenic (vitamina B5) contribuie la reducerea oboselii și extenuării, iar seleniul la sanatatea părului și a unghiilor. Fierul este sub formă de bisglicinat, aleasă pentru toleranța digestivă bună. Se ia o capsulă pe zi, în timpul mesei.

Vitamina B12 Forte 1000 μg. Când mănânci mai puțină carne, pește, ouă și lactate, aportul de B12 scade. Vitamina B12 contribuie la reducerea oboselii și extenuării și la formarea normală a globulelor roșii. Merită discutată cu medicul mai ales dacă iei și metformin, deoarece tratamentul de lungă durată cu metformin poate scădea nivelul de B12. Pentru o cură lungă există și varianta de 150 de capsule.

Vitamina D3 2000 UI Spray. Slăbitul rapid pune presiune și pe oase. Vitamina D contribuie la menținerea normală a oaselor și a funcției musculare. Varianta spray e practică în zilele cu greață, când nu mai ai chef să înghiți încă o capsulă. Dacă mănânci puține lactate, întreabă farmacistul și despre Calciu și Vitamina D3, pentru că calciul este necesar pentru menținerea normală a oaselor.

Piele, păr și unghii

Slăbitul rapid se vede uneori și în oglindă: pielea poate părea mai puțin fermă, iar părul și unghiile mai fragile. Cel mai mult contează ritmul în care slăbești, proteinele și hidratarea. Nutrienții de mai jos completează ce ajunge în farfurie.

Colagen Pro Factors. Este o pulbere care aduce cei 18 aminoacizi în proporția în care se găsesc în colagenul de tip 1. Aminoacizii sunt obținuți prin fermentarea porumbului, fără surse animale, iar pulberea conține și vitamina C și o tulpină de bacterii benefice. Vitamina C contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a pielii. Se ia o linguriță plină pe zi, în mâncare sau într-o băutură; în lichid, amesteci aproximativ două minute, până se dizolvă complet. Formatul e comod în perioada asta: nu e încă o capsulă de înghițit și nu adaugă volum în stomac. Nu înlocuiește însă proteinele din alimentație.

Vitamina C 500 mg cu Zinc. Zincul contribuie la menținerea normală a părului, unghiilor și pielii. Vitamina C contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a pielii.

Vitamina A 5000 UI. Vitamina A contribuie la menținerea normală a pielii și a mucoaselor. Este o vitamină liposolubilă, care se acumulează în organism. De aceea nu o combina cu alte suplimente care conțin vitamina A și nu depăși doza recomandată. Nu se folosește în sarcină sau dacă plănuiești o sarcină, decât la recomandarea medicului.

Vitamina E 400 UI. Vitamina E contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Doza este mare, așa că, dacă iei anticoagulante sau urmează o intervenție chirurgicală, discută întâi cu medicul.

Digestie

Enzime Digestive Forte. Conține enzime (amilază, lipază, protează și amiloglucozidază) care acționează asupra carbohidraților, fibrelor, proteinelor și grăsimilor. Pe lângă ele are betaină HCl, ghimbir și mentă, plante folosite tradițional pentru o digestie confortabilă.

Atenție: pentru că are betaină HCl și mentă, produsul nu este potrivit dacă ai reflux, arsuri frecvente, gastrită sau ulcer. Refluxul este o reacție adversă frecventă în tratamentul cu GLP-1, așa că verifică întâi cu farmacistul. Dacă ai avut pancreatită, discută cu medicul înainte.

Synerbio Saccharomyces Boulardii. Combină Saccharomyces boulardii, o drojdie probiotică intens studiată, cu bacterii lactice. Fiecare capsulă are 5 miliarde UFC de S. boulardii și 1,5 miliarde UFC de Lactobacillus acidophilus și bifidobacterii. Fiind o drojdie, nu se ia în același timp cu medicamente antifungice. Nu este potrivită nici persoanelor cu imunitatea sever scăzută sau cu cateter venos central.

Probiotic Synerbio Daily. Este probioticul nostru pentru folosire zilnică, pe termen lung. De regulă alegi unul dintre cele două probiotice, nu pe amândouă.

Pe scurt despre suplimente

Nu ai nevoie de toate. Începe cu ce ți se potrivește și introdu produsele pe rând, ca să vezi cum le tolerezi. Verifică împreună cu farmacistul să nu dublezi aceleași vitamine din mai multe surse, de exemplu vitamina D din multivitamină și din spray sau vitamina A din mai multe produse.

Ce să eviți în această perioadă

Alte suplimente „de slăbit”, mai ales cele cu stimulente. Pot accelera pulsul și nu aduc nimic în plus pe lângă tratament.

Fibrele care se umflă în stomac, luate ca „tăietor de poftă”, de exemplu glucomananul. Stomacul se golește deja mai lent, așa că balonarea și disconfortul se pot accentua.

Promisiunile de tip „Ozempic natural”. Niciun supliment nu acționează ca un medicament GLP-1, indiferent ce spune reclama.

Pauzele sau dozele „ajustate” pe cont propriu. Orice schimbare se face doar cu medicul.

Slăbitul cu GLP-1 funcționează cel mai bine când medicamentul, alimentația și mișcarea merg împreună. Ai grijă de ce ajunge în farfurie, bea apă, păstrează-ți mușchii activi și întreabă medicul sau farmacistul ori de câte ori ceva nu ți se pare în regulă.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului. Tratamentul cu GLP-1 se începe, se ajustează și se oprește doar la recomandarea medicului. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată și echilibrată și un stil de viață sănătos.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shopping Cart